Dacă e februarie, atunci e frig, zăpadă, patine și sănii, nu-i așa?

Probabil că așa treceau iernile și în vremurile de demult, de exemplu lângă Mihăileni, în secolul al XVII-lea, în fostul sat Cibrefalva. În această parte a satului distrusă în timpul invaziilor tătare, în cadrul săpăturilor arheologice din anii '80, a fost descoperit acest artefact – un obiect confecționat dintr-un os de cal (radius) –, care, datorită suprafeței sale uzate și lucioase, a fost considerat mult timp a fi o patină. Prin introducerea unei frânghii sau a unei curele de piele prin cele două orificii și prin interiorul osului, acesta ar fi putut fi fixat de încălțăminte.

Cu toate acestea, cele mai recente cercetări ale noastre (arheologice și arheozoologice) ne permit să concluzionăm că, în locul unui dispozitiv de alunecare legat de picior, acest obiect a funcționat mult mai degrabă ca o talpă de sanie, caz în care orificiile serveau la fixarea cepurilor saniei – realizată, cel mai probabil, din lemn.

Ce altceva ar fi putut fi mai potrivit iarna, de exemplu, pentru transportarea lemnelor de foc de pe munte? Sau chiar pentru transportul butoaielor grele cu apă ori a sacilor cu cereale. Sau, eventual, pentru aducerea vânatului doborât din adâncul pădurii.

Obiectul lunii februarie – talpa de sanie confecționată din os de cal – nu era așadar doar un dispozitiv tehnic, ci o cheie a supraviețuirii pe timp de iarnă. Cu ajutorul acesteia, omul a transformat dezavantajele iernii (frigul și zăpada) în propriul său avantaj, putând efectua chiar și munci pentru care vara nu ar fi avut forța sau posibilitatea necesară.