Sfânta Brigita a secolului al XIV-lea era de origine suedeză, rămasă orfană pe jumătate, s-a căsătorit tânără și a avut opt copii. Principala sa aspirație era ca nu doar ea însăși, ci și familia sa și autoritățile din jurul său să trăiască o viață plăcută lui Dumnezeu, astfel încât biserica, credința și națiunea să fie întărite. Astfel nu este o coincidență faptul că Ordinul Brigitinelor pe care l-a fondat există de mai bine de șapte secole, că fiica sa, Karin (Carina) este și ea venerată printre sfinți, că a fost canonizată la nici două decenii de la moartea sa și nici că Papa Ioan Paul al II-lea a declarat-o sfânta co-patron al Europei în 1999, ziua sa de prăznuire fiind 23 iulie.
Cele aproximativ 700 de revelații (viziuni) ale Brigitei reprezintă cea mai semnificativă și mai cunoscută colecție de texte literare și religioase medievale, o serie de viziuni și conversații mai scurte și mai lungi cu Hristos și Maria. Ea însăși dictase textele în suedeză, iar preoții din împrejurimi, în principal canonicul lui Matei de Linköping și duhovnicul său, Petru de Alvastra, le-au scris cu caractere italice și le-au tradus în latină. În Evul Mediu, textele erau distribuite în manuscrise. Revelațiile, publicate în opt cărți (capitole), au fost publicate pentru prima dată în 1492 și cuprind munca a treizeci de ani.
Exemplarul expus este o tipăritură timpurie, realizată în tipografia lui Anton Koberger din Nürnberg la 21 septembrie 1500, la comanda împăratului Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman. Legătura originală provine din Cracovia, iar din 1664 este proprietatea bibliotecii mănăstirii de la Șumuleu-Ciuc.
Pe lângă viziunile adunate în opt capitole, conține și o prefață și bula papală de canonizare. Volumul conține peste 50 de gravuri, unele dintre ele pe pagină întreagă, precum cea prezentată aici, în timp ce altele sunt de dimensiuni mai mici și sunt plasate între capitole. Gravura prezentată o înfățișează pe Sfânta Brigita prezentând regulile Ordinului Brigitin. Sfântul, așezat pe un tron gotic, cu capul acoperit cu un văl, ține în fiecare mână câte o carte, avându-i pe Părintele și pe Maria într-un nor deasupra capului. Pe o parte, apar călugărițe din Ordinul Brigitin, purtând coroane metalice prinse cu cinci nituri, cu referire la cele cinci răni ale lui Hristos, iar pe cealaltă parte, membri ai Cavalerilor Teutoni. Deși gravurile nu sunt marcate cu semnul unui maestru, în acceptarea generală pot fi atribuite lui Albrecht Dürer, un artist de origine maghiară, care deja, la vremea aceea, deținea un atelier propriu, la Nürnberg.
