Plăcile comemorative alese ca subiect al lunii mai, sunt legate de un eveniment care în anii comunismului a definit această lună pentru mulți oameni din zonă. Festivalul de folclor „Primăvara Harghiteană”, începând din 1967 până în 1989, a avut loc anual la Jigodin, o zonă înconjurată de păduri și care aparține orașului Miercurea-Ciuc. Plăcile comemorative prezentate aici, au fost donate muzeului de Anna Kovács, contabila șefă a fostului comitet cultural județean.

În România comunistă organizarea aniversărilor naționale și a diferitelor sărbători de stat, economice și istorice, era o sarcină centrală și importantă din punct de vedere ideologic. Astfel, așa-zisele festivaluri populare nu puteau fi omise.

În județul Harghita, în luna mai, au fost organizate mai multe festivaluri, precum Festivalul Szejke din Odorheiu Secuiesc, Festivalul Magasbükk din Gheorgheni sau Festivalul Narciselor de la Vlăhița. Cea mai semnificativă pentru județul nostru a fost „Primăvara Harghiteană” din Jigodin, organizat la nivel județean și care a implicat mii de oameni. Festivalul a avut loc în fiecare an pe scena în aer liber din Jigodin, nu întâmplător, în Duminica Rusaliilor Catolice, fiind organizat ca un fel de contra-eveniment a pelerinajului de Rusalii la Șumuleu Ciuc, încercând astfel să distragă atenția și interesul de la acest eveniment creștin cu o tradiție de secole, neoficial la acea vreme, dar care a mișcat mulțimi uriașe.

Cu ocazia festivalului folcloric de la Jigodin, în fiecare an, conducătorii județeni s-au pronunțat în fața a zeci de mii de oameni, dar au avut loc și diverse programe folclorice susținute de ansambluri de dans și coruri. Desigur, diferitele unități de desfacere alimentară au fost și ele o parte esențială a festivalului, care au încercat să servească mulțimea cu bere ieftină și mâncare tipică evenimentelor în aer liber.

Potrivit relatărilor din presa anului 1988: „Pregătirile au început cu luni înainte: invitarea grupurilor, pregătirea lor, organizarea ceremoniei. Ospitalierii organizează, repară și curăță deja cunoscutul amfiteatru. În astfel de cazuri are loc un dialog nu doar între iubitorii de artă și publicul larg, ci și între centrul județean gazdă și invitații. Primăvara Harghiteană este o denumire simbolică. Datorită amplasării geografice a peisajului dintre munți, primăvara vine mereu târziu, așa că o primim cu mare bucurie. Mișcarea culturală de masă are, de asemenea, o senzație de primăvară. Acest eveniment deschide seria festivalurilor de amploare, organizate în aer liber, urmate de sărbători similare în toate orașele și unele sate ale județului”. (Săptămâna 1988.)

„Acesta este, fără îndoială, cel mai prestigios dintre evenimentele din județul Harghita organizate sub egida festivalului național „Cântarea României”. Întâlnirea de anul acesta a depășit-o în multe privințe pe cea de anul trecut: s-a transformat într-o sărbătoare frumoasă și plină de sens a folclorului regional. […] Porturile populare ale formațiilor din regiunile Mureș, Olt, Târnavele, Homorod, Buchin și Trotuș au fost extraordinare, atât din punct de vedere al culorilor, cât și al purității acestora. Și s-au remarcat foarte bine în spectacolul de aproape șapte ore prezentat pe scena în aer liber din Băile Jigodin.” (Săptămâna 1989.)

Revista Táncművészet (Arta Dansului) din Ungaria, relatează despre ultimul festival de la Jigodin într-un mod mai nuanțat: „Anul acesta, în Duminica Rusaliilor - acum pentru a douăzeci și patra oară - a avut loc din nou cea mai semnificativă paradă anuală a ansamblurilor de dans popular secuiesc, intitulată ``Primăvara Harghiteană''. Totuși în mica noastră bucurie se amestecă și multă tristețe. La urma urmei, știm foarte bine că acest festival este organizat în mod deliberat de Rusalii, așa că organismele oficiale încearcă să distragă atenția de la pelerinajul ținut de secole în apropiere, Șumuleu Ciuc, care mișcă mulțimi uriașe maghiare. . . Demersul nu este foarte reușit, deoarece zeci de mii de oameni fac pelerinaje nu doar la Jigodin, locul festivalului de dansuri populare, ci și la Șumuleu de mai bine de două decenii, iar acest lucru s-a întâmplat și în luna mai a acestui an. Desigur, din punct de vedere politic au existat câteva schimbări mai mici, dar demne de remarcat, precum faptul că de data aceasta prezentarea formațiilor nu a fost susținută în limba maghiară, ci în limba română, cu toate că în mare parte, acestea erau tot maghiare. În același timp, de pe scenă a dispărut portretul în mărime naturală, al președintelui. Menționez că nimănui nu i-a lipsit, nici spectatorilor, nici trupelor care au interpretat. Un alt fenomen izbitor deja în anii precedenți: numărul ansamblurilor românești care interpretează este în creștere, în timp ce numărul formațiilor secuiești scade în proporție aproape directă. Desigur, acest lucru este de înțeles în circumstanțele politice cunoscute”. (Arta dansului 1989/7)

Cu toate acestea, festivalul a oferit o experiență de durată multor locuitori ai orașului, așa cum reiese și din relatarea unei foste participante care a trăit-o în copilărie: „Deși, din cauza emoțiilor, adormisem cu greu seara, a doua zi dimineața m-am trezit devreme, fără deșteptare. La șapte dimineața familia a început împachetarea: în rucsacuri ceaunul, farfuriile din tinichea, fundul de lemn, cuțite, furculițe, lingură de lemn, în timp ce în coș o bucată de carne pusă deoparte în acest scop, cartofi, și ceapă. Vom face gulaș la ceaun, lucru obișnuit, de altfel, la fiecare excursie de duminică. Dar această zi este diferită! Pentru că vor fi mici, cârnați și grătare! Și răcoritoare, zahăr confiat, vată de zahăr! Mingiuța Șimi! Bere pentru adulți. Berea îi face pe adulți mai bucuroși și mai senini.

O pornim pe jos, avem un grup mare, cu mulți copii. Mergem val cu mulțimea, majoritatea celor din Ciuc vor fi acolo, la Jigodin. Unii pentru că le place și vor, alții pentru că este obligatoriu.

Fumul de la grătarele se vede și de pe drum, se ridică promițător deasupra păduricii de pe versantul dealului. Avem senzația că se simte „parfumul” grătarelor chiar și de la distanță. Sporim pașii, ne grăbim, să nu se ocupe locul nostru perfect unde obișnuim să ne așezăm în fiecare an, pe păturile noastre în carouri, lângă vatra din pietre, amenajată din anii trecuți. De aici avem o vedere bună asupra scenei și se aude bine tot, din difuzoare.

Particip și eu la program: mai întâi cu corul școlii, apoi interpretez o baladă populară românească frumoasă, iar după terminarea spectacolelor ideologice, o să-i bucurăm pe spectatori cu un dans modern. Sunt entuziasmată și mă simt privilegiată. Copilă fiind, nu simt forțare sau presiune, sunt bucuroasă să particip, iar părinții și familia vor fi mândri de mine! Sper doar ca până la terminarea spectacolelor să nu se epuizeze nici vata de zahăr, nici răcoritoarele. Și vreau să duc acasă o minge Șimi, pentru că fratele meu mai mic a desfăcut-o pe cea de anul trecut și ne-a umplut camera cu rumeguș. Cam așa e și „Primăvara Harghiteană”. Frumoasă, colorată, dar în interior, poate e doar rumeguș... Și chiar și așa, o așteptam cu drag și aveam nevoie de ea!"