Expoziții

Foarfecă de tuns oi

Există numeroase obiceiuri, tradiții, credințe și superstiții populare asociate cu despărțirea de anul vechi și urarea de la noul an, care au ca scop asigurarea sănătății oamenilor, a norocului, a unei recolte abundente și a fertilității animalelor pentru anul următor. Acestea includ obiceiuri precum alungarea spiritelor dăunătoare prin zgomote, calendarul cepei - o prezicere a vremii pentru anul următor - sau credințe legate de mâncare, cum ar fi interzicerea de a mânca de păsări de curte care scormonesc (întorc norocul) în ultima zi a anului, pe când consumul de linte, mei și pește (datorită solzilor asemănători unor monede) aduce abundență financiară în noul an.

Obiectul lunii decembrie este o foarfecă de tuns oi legată cu sfoară, din colecția etnografică a Muzeului Secuiesc al Ciucului aleasă din mulțimea de credințe legate de menajarea animalelor, în special creșterea oilor, ceea ce era una dintre cele mai importante mijloace de trai ale secuilor din Ciuc. De exemplu, pentru ca toamna oile să se întoarcă acasă de la pășune în siguranță, primăvara acestea erau scoase din adăposturile de iarnă, pășind peste un lanț. În același timp, de ziua Sfântului Gheorghe, se practica afumarea, astfel încât oile să nu fie afectate de boli sau de atacurile animalelor sălbatice în timpul pășunatului de vară.

Un vechi obicei superstițios, bazat pe aceeași credință, se practica în ziua lui Adam și Eva, adică pe 24 decembrie, în timpul postului Crăciunului, când cele două lame ale tuturor foarfecelor din curte și gospodărie erau legate strâns cu sfoară și dezlegate abia în prima zi a Anului Nou. În acest timp, tot ce era necesar, era tăiat cu cuțitul sau briceagul. Se credea că, în acest fel, „gura lupului nu se va deschide”, „nu va putea prinde mielul” și oile de la pășune nu vor cădea victimă lupilor în anul următor.

An

2025

Luna

Decembrie

Tema

Etnografie