În spiritul Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc, a cărui temă centrală din acest an este natura, am ales un obiect care este strâns legat de tema festivalului, drâmba.
Cu ocazia săpăturilor arheologice din Cibrefalva au fost descoperite în cursul anului 1981 și 1984 două drâmbe păstrate fragmentar. În cursul săpăturilor arheologice medievale din ultimii ani (la conacul Sándor din Văcărești, conacul Becz din Cozmeni, conacul Andrássy din Sîncrăieni, casă din Șoimeni datat în secolul al XVI-lea) au fost găsite mai multe exemplare ale acestui instrument popular special. Drâmba este fabricată dintr-o tijă de fier cu secțiunea pătrată, îndoită în formă de U, care este evazată în partea de jos. Celor mai multe drâmbe prelevate din săpături arheologice le lipsește lama elastică. În cazul nostru, instrumentul este datat în secolul al XVI-lea (pe baza contextului descoperirii), dar, în general, datarea acestor piese este dificilă, deoarece aproximativ aceleași forme au supraviețuit timp de sute de ani în întreaga Europă. Mai multe obiecte similare sunt cunoscute din zona Regatului medieval al Ungariei. Ca un exemplu din Europa de Vest, ilustrăm o reprezentare din perioada medieval târzie, lucrarea intitulată „Zottenkermis” a lui Pieter van Heyden, pictată între 1570–1601. Dar există drâmbe similare cu cele descoperite în Cibrefalva și în baza de date online a British Museum.
Din punct de vedere al structurii, drâmba are o limbă tăiată în bambus (în Asia și Oceania) sau o limbă montată într-un cadru metalic (în Europa), al cărei capăt vibrează liber și poate fi ciupit cu degetul sau cu o coardă atașată la el. Instrumentul este ținut în gură, aproape de dinți, iar tonul său poate fi controlat prin poziția limbii și prin respirație. Tonul depinde de rezonanța limbii, iar volumul de amplitudinea maximă a vibrației. Sunetul drâmbei are un ton fundamental, ale cărui armonice sunt amplificate de gura muzicianului și formează melodia prin modificări ale volumului cavității bucale. Drâmba poate fi folosită atât ca instrument melodic, cât și ca instrument ritmic.
În rândul popoarelor turcești din Asia Centrală și în Europa modernă, drâmba este folosită în primul rând și exclusiv ca instrument pentru femei și copii, dar totuși, în secolele XV și XVI a fost folosită împreună cu cimpoiul, ca instrument tipic militar. Prin urmare, nu se poate exclude faptul că transformarea acestuia într-un instrument pentru femei și copii, de fapt, nu este continuarea unei tradiții din Epoca Fierului, ci, ca și în cazul altor tipuri de instrumente, este rezultatul unei „degradări” ulterioare.
Într-un mod neobișnuit, vom prezenta patru drâmbe descoperite în săpături arheologice, demonstrând astfel utilizarea lor pe scară largă în regiunea noastră în secolul al XVI-lea. Vizitatorii pot vedea obiectele la casa de bilete a Muzeului Secuiesc al Ciucului, în secția special amenajată în magazinul muzeului.
