Expoziții

Cruce-relicvar

În perioada pregătirilor pentru Paște, Muzeul Secuiesc al Ciucului evidențiază, ca și exponat al lunii, un obiect cu adevărat special, legat de creștinism. Crucea-relicvar de la Cotormani este cunoscută ca singurul obiect de acest tip din Ținutul Secuiesc, una dintre cele puține găsite în Transilvania. Realizată în sec.XI-XII, probabil în Rusia Kieveană, crucea are pe o parte imaginea lui Hristos răstignit, iar pe cealaltă pe Maria cu pruncul ei (la capete, în medalioane, regăsim apostolii). Din crucea ce poate fi deschisă, lipsește „desigur” esența, sfânta relicvă care a oferit putere, încurajare, protecție și credință fostului său purtător, dar obiectul în sine a fost găsit complet intact în arătură (!) în micul sat, care nici măcar nu are biserică, Cotormani.

Semnificația sa istorică este enormă. Dovedește că regiunea noastră, într-un fel sau altul, a fost implicată în comerțul la distanță al epocii și în același timp că satul Cotormani, menționat pentru prima dată în izvoare în secolul al XVI-lea, exista deja în epoca dinastiei Arpadiene, și că pe teritoriul său trăia un om prestigios (nobil?) și religios. De asemenea, și butonul de mâner al spadei găsite în timpul săpăturii din sat poate fi, de asemenea, legat de acesta, având presupunerea, că satul poartă numele acestuia (Katurman/Kotorman, confirmat ca prenume din epoca dinastiei Arpadiene).

Vă invităm, împreună cu familia și prietenii dvs, să veniți și să vedeți acest artefact unic. Paște fericit!

Crucea-relicvar poate fi admirată în cursul lunii martie 2021, la casa de bilete a muzeului, de marți până duminică, zilnic între orele 9:00 și 17:00.


Sursa: Botár István: Medieval finds from Cotorman. Marisia XXXI, 299-312.

An

2024

Luna

Martie

Tema

Arheologie