"S-au făcut regăsite stiloul și călimara,
Uscată până la fund e cerneala."

(Sándor Petőfi)

Fiind luna în care începe un nou an școlar, în septembrie expunem un obiect care se leagă de istoria învățământului, a scrisului, respectiv o călimară care provine din Văcărești Ciuc.

Călimara este un cuvânt care provine din latina medievală, calamarium, însemnând cerneală și care derivă din cuvântul calamus, însemnând trestie sau papură. În Roma antică, scribul folosea trestia pentru a scrie pe tăblița de ceară și și-o tăia el însuși. În aceeași perioadă în care se folosea călimara, se utiliza și pana de scris.

La început, călimara era un simplu corn care era înfipt în deschiderea raftului de scris, dar când scribul pleca în călătorie, îl purta legat la brâu cu o curea de piele. Mai târziu, călimara ajunge la o formă care putea fi așezată pe masa de scris, birou, fără a se răsturna.

Călimările mai simpli din lut, vernaculari, erau realizate din plăci cu smalț din plumb. Aceste recipiente de cerneală aveau forma unei fante sau a unei inimi. Călimara confecționată din cupru sau argint (pentru nobilime) se putea achiziționa de la negustori. Aceste piese au fost, de asemenea, cumpărate ca și cadouri. În balanțele din 1540-1550 ale familiei Nádasdi citim: "1545. Septembris. 23., ziua în care am cumpărat soției o călimară în Praga, cu un forint și optsprezece bani..." Astfel, călimara nu era doar un ornament al încăperii, ci avea și o valoare de inventar considerabilă.

În 1812, Ferenc Kazinczy scria: "Nu e bine să avem călimară din lemn, ori din coarne și nicidecum metalic. Lemnul absoarbe cerneala, cuprul, fierul și argintul dau cernelii o culoare roșiatică. Nu există nimic mai bun decât călimara din sticlă sau porțelan. Nu absoarbe cerneala și nu o strică." Un scriitor, care folosea aceste instrumente în mod constant, știa mai bine din ce e bine să fie făcute, decât aristocratul care le cumpăra mai ales ca daruri.

Călimara din lut cu smalț de plumb aflată în depozitul etnografic al Muzeului Secuiesc al Ciucului datează din 1783, provenind din Văcărești Ciuc. A fost donată muzeului de către László Fodor, cel mai probabil în 1930 cu ocazia expoziției de artă etnografică și ecleziastică din Șumuleu Ciuc, organizată de Pál Péter Domokos, Géza Vámszer și Imre Nagy. Călimara avea de obicei două recipiente, unul pentru cerneală și celălalt pentru praf (folosit la stropitul textului proaspăt scris pentru a nu se păta). Călimara de la Văcărești are și ea două găuri separate de un perete în partea superioară, în care se potriveau vase cilindrice cu margini, dar în cazul acesteia s-a păstrat doar vasul pentru cerneală, cel pentru praf lipsind. Călimara include și o peniță din papură. Vasul nu este decorat în mod deosebit, dar e datat cu anul 1783 pe partea frontală. Proprietarul nu este cunoscut, dar poate să fi aparținut unui profesor sau unei persoane mai înstărite și mai învățate.

Vizitatorii pot vedea călimara în incinta casei de bilete a Muzeului Secuiesc al Ciucului, într-un loc special amenajat în acest scop.

Levente Málnási
etnograf-muzeolog