Expoziția a fost organizată de Muzeul Secuiesc din Ciuc și de Mănăstirea Franciscană din Șumuleu-Ciuc în 2001, cu ocazia celei de-a 325-a aniversări de la înființarea tipografiei.
Tipografia din Șumuleu a fost înființată în timpul lui Mihály Apafi I (1661-1690), când în principat mai existau alte opt tipografii: Sárospatak, Cluj, Sibiu, Brașov, Alba-Iulia, Sebeș, Criș, Debrecen. Tipografia principatului în Alba-Iulia, fondată de Gábor Bethlen, a încetat să mai existe după invazia turcească din 1658. În anii șaptezeci ai secolului, tipografia din Sárospatak a fost evacuată la Debrecen, în timp ce tipografia rămasă la Alba-Iulia a fost contopită cu tipografia din Oradea, care între timp dăduse faliment, de către principele Mihály Apafi, care a donat-o colegiilor din Cluj și Aiud și a mutat-o la Cluj. Pe lângă tipografiile protestante, a fost activă și o tipografie românească ortodoxă (locația sa s-a schimbat de mai multe ori, dar întotdeauna cu același echipament la Alba-Iulia, Sebeș și Sibiu). La capătul estic, prima tipografie catolică a principatului a fost înființată la mănăstirea franciscană din Șumuleu-Ciuc. În aceeași perioadă, tipărirea catolică a fost realizată în patru locuri din Ungaria: la Bratislava și Nagyszombat, două centre importante ale catolicismului maghiar, la Lorettom, la granița de vest, în 1670-1672, în tipografia arhiducelui Ferenc Nádasdy, și în tipografia iezuiților din Kassa, în 1673-1674. Singura tipografie catolică cu influență națională a fost cea a Universității iezuite din Nagyszombat, care se distingea de celelalte tipografii din Ungaria prin numărul mare, tirajul și distribuția publicațiilor sale. În ultima treime a secolului, odată cu convertirea majorității lorzilor protestanți la catolicism, ca represalii pentru conspirația antihabsburgică a lui Wesselényi, nu au mai putut fi înființate alte tipografii protestante.
În ultimul sfert al secolului al XVII-lea și la începutul secolului al XVIII-lea, până în 1726, când a fost înființată tipografia iezuită din Cluj, la Șumuleu-Ciuc a fost singurul atelier catolic din Transilvania. Este singura tipografie catolică, alături de tipografia iezuiților de la Universitatea din Nagyszombat, care a funcționat timp de mai multe secole. Înființarea și funcționarea sa au fost strâns legate de consolidarea și răspândirea catolicismului și a Contrareformei în Transilvania. Fondatorul său a fost harnicul și eruditul părinte franciscan János Kájoni. Contemporanul și tovarășul său călugăr Modestus, cu ajutorul fostului gardian transilvănean al Romei, a fost cel care a obținut de la Roma permisiunea necesară pentru a înființa tipografia. Conform unei scrisori din partea Sfintei Congregații pentru Propagarea Credinței, datată 22 iunie 1676, franciscanilor din Șumuleu-Ciuc li s-a permis să tipărească gramatica latină a lui Aelius Donatus și Emmanuel Alvarus, scrisorile de familie ale lui Cicero și abacul, masa de calcul. În afară de colegii săi frați, Kájoni a fost sprijinit în achiziționarea presei manuale și a echipamentului acesteia, iar mai târziu în publicarea cărților unor nobili catolici transilvăneni precum Gáspár Kornis, János Haller și soția sa Kata Kornis, Margit Kristofné Bánffy Farkas, István Torma, István Apor etc. De asemenea, cu permisiunea Romei, a primit o legătorie din provincia Mariana din Ungaria.
Prima publicație cunoscută a tipografiei, și cea mai importantă din punct de vedere al istoriei literare, este Cantionale Catholicum din 1676, editată de János Kájoni. Imnarul său a fost retipărit în 1719, 1805 și 1806. Această colecție populară de imnuri a fost folosită și este încă folosită de catolicii din Ținutul Secuiesc și din Moldova. Încă de la înființarea tipografiei, aceasta a avut un impact profund asupra vieții culturale și intelectuale a comunității catolice secuiești, deoarece marea majoritate a publicațiilor sale sunt lucrări de pietate și teologie în limbile maghiară și latină. Activitățile sale au fost, de asemenea, strâns legate de formarea și dezvoltarea rețelei de școli catolice din regiune ca program al Contrareformei și al catolicismului maghiar. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, presa manuscrisă a Prietenilor a tipărit mai multe manuale în limbile latină și maghiară: o gramatică latină, un catehism, un abecedar, o tabelă de aritmetică, reguli de ortografie și cărți de metodică.
În timpul revoluției din 1848-1849, atelierul, care a fost confiscat de rebeli, a tipărit mai multe manifeste precum și "Hadi Lap", un ziar al Războiului de Independență din Ungaria. A fost, de asemenea, primul ziar de știri din Ținutul Secuiesc. Editat de căpitanul Sándor Biró, ziarul revoluționar a fost o sursă istorică valoroasă și a servit cauza revoluției și a luptei pentru libertate. Obiectivele sale au inclus un loc important printre activitățile educaționale, informând populația și militarii despre evenimentele de pe câmpul de luptă și politica externă. Prietenii au fost presați să tipărească ziarul și manifestele. În timpul persecuțiilor care au urmat Războiului de Independență, au fost persecutați, iar presa tipografică a fost confiscată. Armata austriacă a impus mănăstirii o amendă de război de 5000 de forinți.
Atelierul de legătorie trebuie să-și fi început activitatea în prima jumătate a secolului al XVII-lea, probabil în timpul primului gvardat al lui Miklós Somlyai. Cea mai veche legătură cunoscută a fost realizată între 1644 și 1650 pentru Marcus Bandinus, arhiepiscop de Marcianopol și administrator apostolic al Moldovei. Legăturile din Șumuleu sunt de diferite stiluri. Pentru decorare au fost folosite atât tehnici de imprimare oarbă, cât și tehnici de aurire. Aici, în secolul al XVII-lea, legăturile din piele cu decorațiuni renascentiste târzii au fost realizate în principal în stil german. Din 1676 și până la sfârșitul secolului al XIX-lea, atelierul a funcționat în paralel cu tipografia. În 1676 a început o nouă eră în istoria atelierului de legătorie. La fel cum tipografia a fost înființată de János Kájoni și familia sa dintr-un interes bine înțeles, la fel și renovarea atelierului de legătorie a fost dictată de necesitate. Ne confruntăm apoi cu un exemplu unic de istorie a legătorilor transilvăneni, într-un anumit sens, cu legătoria editurii Șumuleu-Ciuc. Aici se legau cărțile publicate de tipografie și unele articole din faimoasa bibliotecă, dar se lucra și pentru comenzi externe. Această a doua perioadă a durat până la sfârșitul secolului. În această perioadă s-a înregistrat o creștere a numărului de elemente decorative și a producției de legături din Renașterea târzie, de tranziție și de evantai. În secolul al XVIII-lea a avut loc o continuare parțială a stilului din perioada precedentă, urmată de o schimbare de stil începând cu mijlocul secolului, când au fost adăugate ștampile mai noi, cu modele rococo. Atelierul a cunoscut apogeul în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. După această perioadă, atelierul de tipărire și de legătorie a intrat în declin, iar tovarășii mănăstirii producând în principal legături simple și ieftine de piele și hârtie, în întregime sau pe jumătate.
Franciscanii au echipat atelierul la un standard excelent, care nu era inferior tipografiei din acea vreme, chiar și din străinătate. A continuat să funcționeze, cu câteva întreruperi, nu numai în secolul al XVII-lea, ci și probabil până în 1900. Cunoaștem mai mult de 15 publicații în secolul al XVII-lea și peste 80 în secolul al XVIII-lea. În secolul al XVIII-lea, franciscanii au suplimentat de două ori stocul tipografiei, achiziționând diferite tipuri de caractere de la Sibiu și Nürnberg. În primul secol, atelierul a fost adăpostit într-o chilie a mănăstirii, până când s-a mutat într-un nou sediu în anii '70 ai secolului al XVIII-lea. În 1778, a fost construită o clădire separată pentru tipografie, atașată la aripa de vest a mănăstirii. Aceasta a fost demolată în 1924, după ce tipografia a încetat să mai existe. La începutul secolului al XX-lea, tipografia a fost mutată la mănăstirea franciscană din Cluj, unde în 1906 a fost înființată tipografia modernă Sfântul Bonaventura. În iulie 1910, echipamentul tipografiei de odinioară renumite din Ciuc a fost transportat la gara din Miercurea Ciuc în trei vagoane cu boi. Setul său complet a fost expus și la expoziția organizată de Ordinul Franciscan din Transilvania cu ocazia celei de-a 20-a aniversări de la înființarea Tipografiei Sfântul Bonaventura și în 1926 la mănăstirea din Cluj Napoca în memoria lui János Kájoni.
În prezent, sunt expuse aproape 125 de tipărituri și legături de carte, grupate astfel: pe de o parte, tipărituri din perioada 1676-1700, pe de altă parte, manuale din secolele XVIII și XIX, lucrări ale autorilor franciscani, imnuri, cărți de rugăciuni, cărți liturgice, publicații ale societăților religioase, tratate, lucrări juridice, publicații funerare, registre contabile ale tipografiei și legătorie. Expoziția include, de asemenea, echipamentul supraviețuitor al presei tipografice: presa manuală Kájoni, restaurată în secolul al XVIII-lea, plăci de gravură pentru ilustrații de carte și imagini sacre, precum și instrumente de legătorie.
